7. A glimpse of magic {RO}

Se îndepărtase de mine de câteva minute și privea spre creastă. Mai avem puțin de mers până în coamă și de acolo, dacă intuiția ne ghidează cu noroc, vom găsi un Ascunziș în scurt timp, înainte de asfințit. Dacă facem cumva să aprindem și focul până se lasă luminile, suntem chiar bine.

Mă îndrept cu pași poate prea tăcuți de el și îl privesc cum se bucură de cerul care își tot schimbă culorile. Și încă n-a văzut nimic. Tresare când îl împung ușor cu vârful cozii. Mă retrag și zâmbesc.

-Ai mai dormit vreo noapte în pădurile astea până acum?

S-a scuturat și l-am simțit cum e atins organic de ceva ce am rostit.

-Păi...da, au fost...să zicem...memorabile. Dar sincer să fiu nu știu dacă mă simțeam prea dornic de atâta sălbăticie. Nopțile sunt mult mai scurte pe unde-am trăit eu până acum și viața...diferită. Nora tu ai fost vreodată în alte lumi sau între?

-Abia ce m-am întors.

-De unde?

-Avalon.

-Wow, ok. Păi pentru Avalon nu prea e valabil, dar pentru majoritatea lumilor în care am trăit eu da. Viața e mai simplă, mai puțin profundă, mai plină de lucruri lumești, de drame și scandaluri prostești, mai ușor de navigat cu o conștiință obișnuită. Te naști, trăiești și mori în același loc și nu-ți pasă prea mult de restul. Zilele sunt scurte, nopțile la fel, oamenii obișnuiți trăiesc vieți mai puțin intense. Elyria se simte foarte diferit pentru cineva care a trăit mai mult așa...nu știu dacă înțelegi, e ca și cum lumea asta cere de la mine mai mult decât sunt doar ca să pot exista aici.

-Ești mai mult decât crezi, atunci. Elyria cere de la tine adevărul. Asta e tot.

-Chestia asta cu timpul mă face de cap sincer. Încă nu m-am obișnuit cu felul în care curg zilele aici. Sunt ca o barcă-n derivă, aștept o adiere să mă pună pe un drum normal.

-De cât timp ești aici?

-De câteva săptămâni.

-Și ce faci aici mai exact?

-Nu știu, sincer. Clar nu ce-ar trebui să fac. Cred că vreau doar să îmi găsesc un rost de unul singur, să nu depind de ordine și reguli.

-Ai ajuns unde trebuie înseamnă. Știu unde putem trece peste noaptea asta în siguranță. Hai, vii cu mine?

-Am auzit vorbindu-se pe aici că e câte un Ascunziș la o aruncătură de băț. Încă mă gândesc ce vrea să însemne. N-am văzut până acum nicio ascunzătoare pe nicăieri prin pădurile astea de când am venit și m-ar fi ajutat cu siguranță în celelalte nopți petrecute în sălbăticie.

-Uite. Hai să-ți arăt ceva din lumea mea. Alege tu un băț. Vorbesc serios, alege unul pe care îți face plăcere să-l arunci. Aim high. Do your best.

Pare că i-am trezit interesul. Se uită intrigat la mine, dar îl văd jucător. Are sclipirea aia inconfundabilă că iubește o provocare bună. Să vedem ce părere are de puțină magie.

-Ia cuțitul meu. Fă un semn pe băț, să știi că-i al tău.

Cu o grație neobișnuită pentru un bărbat de statura lui, strânge cuțitul meu în pumnul drept și începe să cresteze șerpuit. Apasă cu degetul în lamă să arunce ultima așchie sculptată și am văzut o picătură de sânge cum a luminat muchia. L-a șters repede de pantaloni și mi l-a înapoiat. I-am explicat mai departe:

-Alege un colț de cer care crezi că e mai bun pentru tine. Gândește-te ce vrei să-ți aducă Noaptea, caută un adăpost cu intuiția. Lasă picioarele tale să se lege de pământul în care cauți Ascunziș. Ia de acolo zvâcnirea care aruncă bățul.

Își ia avânt cu prima respirație și aruncă cu forță peste coama Kratenului. În câteva secunde se aude bățul care lovește alte lemne undeva dincolo de orizont.

Ieșim în drum pe o cărare întortocheată printre tufe de fructe de pădure și aluni, păstrând direcția în care a aruncat bățul. Am stabilit să adunăm un braț de lemne fiecare, pentru că avem nevoie de foc în curând și de căldură peste noapte.

Am cules în drum câțiva pumni de fragi pe care i-am înghițit pe nerăsuflate. Am băut din câtiva crini sălbatici niște apă de ploaie și mi-am șters coada de un petec de licheni mult prea uzi.