Ești ateist, agnostic sau nihilist și te-ai rătăcit pe pagina mea?

​

În primul rând, ești departe de lumea în care te încăpățânezi să trăiești, poți oricând să pleci de aici și să te întorci în lumea ta... dar dacă vrei să citești mai departe perspectiva căreia îi subscriu, întreabă-te și tu – ai o imagine excesiv de antropomorfică pe care o atribui ideii de Dumnezeu în mintea celor care cred în el? Ai luat în considerare și alte posibilități mai rezonabile despre cum poate arăta un creator divin?

De unde izvorăște conștiința? Crezi că e un produs al materiei? Dacă da, la ce nivel al fizicalității apare? Neuroni, molecule, atomi?

​

Creierul nostru e ca un computer cuantic, a ajuns informația asta la tine până acum? Știi că activitatea neuronală are origini la nivel atomic și subatomic? Știi că s-a demonstrat în fizica cuantică faptul că electronii și alte particule subatomice nu au cauze fizice perceptibile pentru comportamentul lor cuantic? Că nu există matematică sau sistem de măsurat care să prezică exact următorul pas al unei particule subatomice? Deci dacă în final conștiința e derivată din comportamente cuantice, atunci conștiința nu are o cauză fizică -cel puțin asta e ceea ce au determinat fizicienii cuantici.

​

Dacă tu crezi că originea conștiinței e în materie, e greșit. Ea derivă din factori non-fizici pe care nu îi cunoști și care duc la ceva inteligent, conștient de sine, creativ, cu voință. Dacă conștiința precede materia și fluctuațiile cuantice văzute în materie (care produc în final toate fenomenele fizice) sunt la sursă, cauzate de conștiință, atunci creierul nu e doar un computer cuantic, ci și un instrument de recepționare a conștiinței non-fizice.

​

De unde vine Universul? De la Big Bang? A existat din totdeauna? Stephen Hawking, unul din cei mai respectați fizicieni ai momentului, spune că universul izvorăște în existență din cauza fluctuațiilor cuantice din vid. Ce cauzează fluctuații cuantice? – Nu cauze materiale. Universul fizic ia ființă datorită unei surse metafizice. Nu există nimic care să infirme posibilitatea ca această sursă metafizică e conștientă.

 

Ești mare fan al științei moderne și a metodelor științifice tradiționale?

​

Metoda științifică e corectă. Atâta doar că știința „ortodoxă” s-a îndepărtat cam mult de la principiile metodei. Ar trebui să meargă cam așa: Observi ceva ce nu poți să explici sau de care nu ești sigur, vii cu o explicație posibilă, formulezi o ipoteză pe care să o testezi, apoi după testare ajungi la o concluzie care îți confirmă sau nu ipoteza și ce mai poți deduce din experiment.

​

Doar că mai nou, dacă observi ceva ce consenul științific actual nu poate să explice, acel ceva devine o eroare de înlăturat. Dacă mai continui cu cercetările poți să-ți pierzi finanțarea sau să nu mai fii angajat pentru că nu ești obiectiv și rațional dacă toți ceilalți nu cred ca tine. Așa sunt prevenite multe experimente. Multe fapte sunt ignorate sau modificate cât să se potrivească într-o teorie. O reacție tipică e „da, asta arată experimentul său, dar sigur nu a luat ceva în calcul pentru că pur și simplu nu e posibil să fie așa.”

​

În știința actuală sunt acceptate doar lucrurile mici care modifică nesemnificativ paradigma științifică a zilelelor noastre. Proiecte despre lucruri disruptive majore cum ar fi demostrarea conștiinței, suflet, viața de apoi, extratereștri, fantome, energie liberă, antigravitație etc – astea sunt subiecte departe de a fi cercetate, poate de 1-2 universități când și când, dar nimic public și bine finanțat.

​

Metoda științifică ar trebui să fie aplicată onest și corect fără o ignoranță selectivă, cu o clarificare a ceea ce înseamnă cu adevărat „dovadă”. Există acum presupunerea generală că dovadă înseamnă ceva ce poate convinge pe oricine, că poate fi arătată oricui și poate fi replicată de oricine. Asta este adevărat doar pentru fenomene materiale, pentru că materia închegată e „moartă” și nu reacționează la un „cineva”.

​

Standardele științifice actuale după care se țin morțiș scepticii au fost ridicate în anii 1700-1800 când fizica se ocupa de universul mecanic microscopic, unde materia făcea treaba ei indiferent de cine o observa și cine făcea experimentul sau unde era făcut. Era cu adevărat obiectivă, materială, deterministică, orientată pe cele 5 simțuri. Cu alte cuvinte, știința a masterizat arta predictibilității proceselor materiale care urmează legile mecanicii.

​

De când cu fizica cuantică(de prin 1920), oamenii de știință au realizat că nu mai pot să prezică ce face o particulă pentru că se comportă după factori non-fizici la mici dimensiuni – acești factori au fost numiți „aleatori” în loc de a investiga ce stă în spatele lor (factori metafizici). Fabulos, nu? Lași un lucru inexplicabil cu eticheta „aleator” și e ok, treci mai departe. Cum e asta diferit de oamenii religioși care zic „Dumnezeu lucrează pe căi nebănuite?” – Așa realizeză că Academia în sine e o religie aparte, de unde a primit și denumirea de științism în loc de știință, pentru cei care și-au dat seama de înșelătoria din spate.

​

Când vorbim de fenomene paranormale, „dovada” nu mai are aceleași caracteristici clare, palpabile și universale ca înainte. Fizica cuantică a reașezat rolul observatorului în experiment  ca fiind un element definitoriu al rezultatelor obținute. Particulele se comportă la nivel cuantic altfel când sunt observate. Acest lucru ar trebui să schimbe și conceptul „dovezii științifice” anterioare (materialiste și deterministe), cea care exclude observatorul și care consideră că oricine face un experiment va avea același rezultat.

​

Ce fac defapt oamenii de știință după 100 de ani de fizică cuantică? Mulți dintre cei care se consideră oameni de știință și „raționali” se țin cu dinții de ipoteze științifice învechite și într-un mod oarecum irational aplică tot gândirea științifică de la 1800, când se credea că lumea e o mașinărie independentă de observator. Parcă auzi din gura unui astfel de om de știință în timp ce dă din umeri „păi treaba e aleatorie și noi o putem examina doar probabilistic, nu ne băgăm în chestiuni ce țin de observatorul conștient pentru că treaba noastră e să obținem rezultate din experimente nu să întrebăm de ce, de ce-urile sunt pentru filosofi”.

 

Dacă ar fi să scalăm fizica cuantică la nivelul macro-cotidian al fiecărui om, obținem o adunătură de observatori (noi toți) care fiecare influențează felul în care funcția de undă cuantică a existenței colapsează și devine istoria/timeline-ul pe care îl vedem în fața ochilor. Astfel, calitatea conștiinței noastre, acel ceva metafizic care afectează ceea ce atragem probabilistic joacă un rol în posibilitatea noastră de a accesa sau nu anumite tipuri de fenomene obiective.

 

Există o greșeală în gândirea că lucrurile sunt strict subiective sau obiective. Subiectiv înseamnă că totul e în capul nostru și nu afectează realitatea, iar obiectiv înseamnă că e complet real și nu are nimic de-a face cu ce e în capul nostru. Dar dacă ceea ce e în capul nostru determină posibilitatea noastră de a accesa un anumit colț din realitatea obiectivă? Asta merge dincolo de ambele concepte și ar fi mai degrabă transjectiv „transcendentally objective”.

 

Ideea e că anumite dovezi pot fi accesate doar de anumiți oameni și nu mereu poate fi transferată între indivizi. Între ceea ce este complet ireal și ceea ce este improbabil, stă experiența obiectivă a omului care a trăit ceva ce puțini oameni (sau niciunul) au trăit.

 

Dovada, deci, e mult mai personală, uneori limitată la experiențe de grup, dar nu în mod automat o dovadă pe care o poate obține oricine – Pur și simplu unii oameni nu sunt capabili, spiritual și psihologic, să se poziționeze în acel sector al realității unde fenomenele paranormale există.

 

 

Crezi că medicina vestică/alopată este apogeul vindecării umane?

 

Da, medicina vestică nu crede în conștiință, spirit, suflet, viața de apoi, destin, karma, fantome, demoni, extratereștri, câmpuri și energii eterice și astrale, chakre și meridiane, posedări și atașamente energetice sau influențe astrale. Motiv pentru care această medicină constă din pătrate care încearcă să înțeleagă cuburi.

 

Dacă însă consideri ființa umană ca un amestec de componente fizice, eterice, astrale și spirituale care interacționează într-un sistem dinamic și deschis, atunci există multe locuri în care disfuncțiile sistemului își pot face apariția.

Indiferent care ar fi cauza de bază, medicina alopată caută să proiecteze problema într-un plan de cunoaștere materialistic/mașinistic...iar acolo răspunsuri și demonstrații există exclusiv pentru problemele care țin de dimeniunea asta foarte tehnică și materială a vieții. Ca să fie clar, nu zic că nu funcționează, și nu e bună, zic că e limitată.